Las norii să-mi intre în suflet,ploaia
se desparte de gânduri zâmbind,
prin geam te zăresc de peste nouă mări depărtare,
împletită-n furie mă cauți prin gunoaiele
oamenilor simpli.
Sunt frânghia ta de cânepă roasă
de șoarecii din zgârie-nori,
aș vrea să mă pot juca
cu pletele tale fără să plătesc.
Te pierd în mulțime,
nu-nainte de a-ți tatua poteca pe aripi dar
te-mbeți la prima rouă și uiți de vreme.
Urc scara vieții tale în speranța că poate
Vei fi mai frumoasă la iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu