În pași de tango

Odată cu fiecare om se naște un vierme în  sufletul găunos . Când omul moare și viermele dispare, dar sufletul se transferă mai departe .Oricât de bine ar fi cicatrizate găurile, dârele lor rămân. Sunt unele răni trăite de viermele personal ce trec dincolo de țesutul exterior cicatrizabil. Și așa moștenim șanțurile vreunui văr împușcat de către propria soție, sau a unui tată plin de vicii, părăsit de toți doar de ștreang nu. Plătim în continuare restanțele lor chiar dacă într-un ritm insesizabil. Viermele tău e astfel atras de vechile obiceiuri, și mai mult ca sigur de foarte multe ori va accentua urmele .  Dar asta nu înseamnă că ne putem apăra nicicum de viciile vechi. Important e să le conștientizăm. Apoi să le disecăm, căutând punctul slab.Să găsim cauza și să nu ignorăm efectul. Ca un fiu risipitor ce mai întâi cunoaște răul în spețele sale cele mai de jos ca apoi să se întoarcă acasă unde e lumină și curat.E ușor să cunoști răul , greu este să te-ntorci.Astea aveam în minte atunci când o așteptam pe Dora să iasă de la coafor. Îmi era frică să  fiu văzut de careva din cunoscuții Lirii. Urma să ne căsătorim peste 2 luni.