Fetița din jilț

Indiferent de focul înălțat și orb la ochii roșii aprinși,

Indiferent de ursul întins la picioare ,

Părul negru lung cât trupul

Șerpuia o lume nouă cu oameni perfecți

Unde frumosul nu doarme în urât și luna nu există

Ci doar lumini mărunte ce fac din noapte zi

Și nu există umbre.

De plângi ești un bufon demn de festin

Iar sărăcia în brațele subțiri și demne devine avuție,

Lăcomia nu există.

Degete mici pictate mai târziu descriu femeia apusă, acum mamă.

Riduri lungi trag de buze , surâsul se destramă,

Vorba devine ascuțită.

Indiferent de focul aproape stins, jarul nu desparte

Indiferent de jilțul ros de carii , sufletul de fată.