Pasageri îngrămădiți în mirosuri de țară,
Gândurile înțepeneau ca dracii-n cârcă,
Nimeni nu avea curajul să recunoască.
Frânturi din fosta viață-mi tranșau carnea
Când încercam să mor, buruienile creșteau peste mine,
Eram melc, lipitoare, vierme,
Răutatea mea hrănea miriade de inimi.
Mă trezea mama când exageram.
În visul meu eu eram Dumnezeu,
Era greu să dăruiesc fără să cer recunoștiință.
Depășeam vagoane de oameni,
Ne obișnuiserăm unii cu alții,
Aceleași greșeli, aceleași defecte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu