Așteptam în fața blocului de 2 ore și țineam morțiș să nu
renunț. Vroiam să mă încarc cu ură suficientă
astfel încât să-ți rup oasele de stârpitură. Eram un abject ud din cap
până-n picioare. Mii de secvențe cu tine și altul de gât îmi rodeau nervii. Te loveam
de fiecare dată cu bocancul peste dinți. Satisfacția era enormă deși spre final
aveam o stare de bețiv mahmur, plină de regrete și migrene iar tu îți întipăreai
un rânjet cu gura plină de sânge.
Celălalt era de obicei pipernicit, cu cămăși de 2 ori cât el, schilod și
obrajii supți,fugind de fiecare dată. O dată era fratele meu , de câteva ori
vecinul tău de la 4 și de 3 ori eram tot eu dar mai gras și mult schimbat. Cele
37 de apeluri mă susțineau și mai mult în planul meu diabolic, culminând cu
loviturile capului tău de banca verde comunistă până se golea viața din tine. Uneori te
înjumătățeam cu o sabie lungă , neagră cu pietre de rubin șters, cărămiziu iar
din tine ieșeau șerpi cu picioare de copil și sâni roșii. Șerpii se urcau pe
mine, intrând pe sub haine, piele. Mii de molecule de endomorfină îmi inundau scoarța cerebrală și așa înecată
în ploaia rece. AI apărut târziu, ploaia
devenise lapoviță, trupul ardea de febră și eu eram acum dac pierdut prin
păduri de stejar împreună cu o haită de lupi. Lupii erau cu tine acum. Tatăl
tău te tutuia și ținea de mână. Îmi povesteai de multe ori cum vă părăsise de
ani buni fugind cu o pocăită în State.
Dar când se întorsese?
***
Monstrul realității mă scutură binișor,
lăsându-mi doar o voce subțire și câteva
cuvinte pocite . Îngânam vizibil timorat
ceva de genul - Bună ziua! Domnule Mircea! . Era robust, mai înalt cu un cap
decât mine și avea o privire rece de om simplu, tăcut și rezervat. Nu știai la
ce să te aștepți. Era un dezmăț în mintea mea. Târziu realizai că prezența mea
acolo era dubioasă și pentru o fată de
19 ani și mai ales pentru tatăl ei. Am lăsat repede o minciună să-mi ușureze
cumva soarta. Deși faza cu treceam prin zonă, la un prieten, ud leoarcă și roșu
ca un ou de Paște nu prea ținea, măcar nu mă făcea să par nebun de tot. La
insistențele lor am urcat sus la un pahar fierbinte de țuică și după găluștile
de prune minunate, alături de Liri, pierdeam șirul cuvintelor din jur odată cu
numărul păhărelelor. Când mă trezii , eram amorțit, mă dureau brațele și
picioarele, acum înțelegând reumatismul bunicilor sau cel puțin așa credeam.
Eram într-o cameră albă cu zeci de tablouri cu Maica Domnului și Iisus. La
început îmi era total străină, apoi odată cu căpătarea echilibrului mi se părea
ușor cunoscută dar o cunoaștere urâtă pe care mintea mea refuza să o
identifice. Era camera doamnei Carmen de la parter, vecina . Îmi aducea un ceai
urât mirositor ca și dinții ei rari, cariați și plini de tartru. Am avut un nod
în gât atunci când îmi povestea cum fusesem adus de Liri mai mult târâș. Îmi
inundau capul imagini în care eu o loveam apoi o târam de păr și o înjuram de
maică-sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu