În pași de tango

Eram închiși într-o clepsidră cu apă și la fiecare 5 minute ne–ngrămădeam spre  polul opus. Oamenii erau ursuzi. Ploaia mea era una aducătoare de viață, o viață nouă ce ar fi trebuit să o înlocuiască pe cea sătulă.Mă așteptam să nu se oprească nici atunci  când  o să ajung acasă, îmbrățișându-mi noua soție, noii copii. Să te trezești trântit în alt oraș, alte obiceiuri, alți prieteni, colegi, părinți dar să nu te simți străin. Fețele puhave să-ți pară familiare.Sigur le-ai  văzut printr-un film , pe stradă sau le-ai visat. Deși la fel de uzat, să te simți proaspăt. De fiecare dată când intram pe strada Apateu  îl găseam acolo ghemuit , ud acum, cu aceiași ochi blânzi, același degete osoase, zbârcite, cerșind.  Îmi plăcea să-l privesc. Era pentru mine  o oază în deșertul urban.Momente în care se oprea orice sinapsă. Un vid între mine și restul. Hipnotizat intram într-o transă plăcută ce se lăsa cu mii de furnicături în întregul trup.Uneori când întâlneam noi oameni și-mi vorbeau într-un mod aparte,calm mai simțeam aceleași stări. Ultimul gând pocit rupsese vraja. Poate siguranța mea de a nu fi ajuns ca el îmi dădea atâta stare de bine. Dacă întregul meu drum insidios , întreaga mea mimare a unei vieți ideale, o soție fidelă, cei mai dulci copii și casa de pe malul Bengasiului ar fi fost defapt frânturi din visul bietului Toni?.Cel la care mă uitam acum eram eu, iar eu doar dorința sa dintr-un lung vis de 37 de ani.